Pe teritoriul patriei noastre, generos dăruite de Dumnezeu cu o climă şi floră bogată, cunoştiinţele despre apicultură se întrepătrund cu însăşi istoria poporului român. Practicarea apiculturii în spațiul carpato-pontico-danubian este pomenită încă din secolul V î.e.n. în scrierile antice ale lui Herodot. Două inscripţii în greaca veche, descoperite la Callatis (Mangalia de azi), indică faptul că încă din secolele III-IV î.e.n., comerțul cu miere era înfloritor.

Prima carte românească de apicultură a fost publicată în anul 1785 de către Ioan Piuariu-Molnar originar din Sadu, Sibiu. În anul 1873 s-a format prima organizaţie a apicultorilor sub numele de Reuniunea Apicultorilor Bănăţeni.

În anul 1957 a luat fiinţă Asociaţia Crescătorilor de Albine, având ca preşedinte pe Veceslav Harnaj, cel care a contribuit la înființarea în anul 1974 a Complexului Apicol, unic în lume la acea vreme, ce cuprindea Combinatul Apicol, Institutul de Cercetare pentru Apicultură şi Liceul Apicol.  În anul 1965, profesorul Veceslav Harnaj a fost ales preşedinte al Federaţiilor Internaţionale a Asociaţiilor de Apicultură – APIMONDIA, funcţie în care va fi reales de încă trei ori, consecutiv. Tot ceea ce a întreprins profesorul Harnaj a adus un imens prestigiu României şi recunoașterea pe plan mondial a valorilor sale. În anul 1985, profesorul Veceslav Harnaj a fost ales pe viaţă preşedinte de onoare al Apimondia.

Trecerea de la apicultura tradiţională la apicultura ştiinţifică, fundamentată pe cunoașterea aprofundată a vieţii albinelor, s-a datorat muncii neobosite a unor mari iubitori ai apiculturii din ţara noastră la care şi-au adus aportul şi numeroşi specialişti şi oameni de ştiinţă ca: Nicolae Nicolaescu (1870-1946), Grigore Giossan (1885-1972), Florin Begnescu (1880-1949), Contantin Hanganu (1889-1951), Dimitrie Stamatelache (1892-1961), Constantin Hristea (1896-1987), Veceslav Harnaj (1917-1988), Nicolae Fotii (1910-1989), precum şi mulţi alţi înaintaşi anonimi ai apiculturii româneşti.

„Manualul apicultorului 2016”